Vrei sa pleci in India? Ar fi bine sa citesti asta inainte
Fascinatia pentru India am avut-o probabil de cand am aflat de aceasta tara si de tot c
e tine de ea, dar cu toate astea, initiativa de a o explora nu mi-a apartinut. Chiar si cand s-a nascut ideea in grupul meu de prieteni, indiferent de tot ce stiam si de toate imaginile cu plantatii de ceai care imi veneau in minte, prima problema de care m-am lovit a fost fobia mea de sobolani. Chiar daca termenul de ”suriphobia” suna amuzant si cheeky, cand vad si cel mai mic souris nu ma mai pot controla, iar la un moment dat am sarit in fata unei masini.
Din atatia ani de calatorii, macar atat am invatat, sa nu cred in generalizari si sterotipii, dar teama necontrolata ma facea sa ma gandesc la rozatoare care umbla pe strazi, prin camere de hotel si care, evident, cum afla ca am ajuns acolo, ma urmaresc prin toata tara ca sa se urce pe mine (cosmarul meu).
Fara sa imi dau seama, am inceput totusi documentarea cu aproape doi ani inainte, iar primele reactii au venit din partea unei cunostinte care abia se intorsese din India. Imi povestea cu groaza cum ghizii mergeau cu un ciomag in fata pentru a feri grupul de turisti de atacul serpilor uriasi, era socata de muntii de gunoaie de pe strazi si de gandacii care faceau curse prin camerele de hotel de parca ar fi fost in caminele din Regie. Pe masura ce se plangea ca nu s-a putut atinge de mancare din cauza mizeriei, iar condimentele puternice
au facut-o ca in majoritatea timpului sa manance banane si batoane proteice, incepeau sa mi se ridice niste semne de intrebare. Totul pana la mancare! Doar e o stiinta!
Cam in aceeasi perioada am invatat insa si ce poti sa patesti in India daca provii din regiunea la care unii se refera vag ca a fi ”nordul Munteniei/sudul Moldovei”, unde se mananca foarte acru, dar nu iute. Un prieten bucatar pasionat si, mai important, priceput, s-a oferit sa ne gateasca niste retete care i-au placut in vacanta lui in Thailanda. A fost nevoie de doar cateva linguri de Thai Green Curry Coconut Soup ca sa-mi dau seama ca daca ajung in India nu o sa am ce manca, dar evident ca m-am luptat cu ea pana am terminat-o. De a doua zi insa, mi-am facut un stoc important de chilli, piper si boia in diverse combinatii pe care am inceput sa le pun in cantitati din ce in ce mai mari cam in orice, in afara de cafea.
Pe la inceputul anului 2014, abia intorsi din Cuba, ne-am hotarat ca in toamna urmatoare mergem in India, asa ca am inceput in mod activ sa ne interesam ce presupune nebunia asta. Asa am ajuns pe blogul Wandering Earl si cum lucrurile se leaga mereu la momentul potrivit, Earl se intampla sa fie chiar in Bucuresti in acea perioada, asa ca am pus-o repede de o seara cu schimb de impresii din bucatarii, crame si calatorii. Indragostit de aceasta tara, Earl povesteste cu mare entuziasm despre vizitele sale dese in India, chiar daca uneori includ intoxicatii alimentare, vanzatori care te jecmanesc sau calatori decapitati pe un peron de gara. That’s it, I was hooked!
Avantajul planificarii unei vacante cu mult timp inainte este nu doar o economie substantiala, dar si faptul ca ai timp sa studiezi, sa faci un traseu dupa chipul si doleantele calatorului, sa vezi filme sau sa citesti niste carti.
In ceea ce priveste documentatia necesara pentru plecare, e bine de stiut ca viza este valabila 180 de zile din momentul in care se aplica pe pasaport, nu de la intrarea in tara asa cum, probabil, si voi, ca si mine, sunteti obisnuiti. Pentru asta e nevoie de:
- biletele de avion printate
- copii de pe rezervarile de cazare pentru macar jumatate din perioada vacantei (pot fi niste rezervari neplatite de pe booking.com, noi am schimbat multe dintre ele apoi)
- pasaport valid
- taxa de 147 de lei care se plateste (fix) la poarta ambasadei (noua ne-a luat un gardian banii inainte chiar de a pune piciorul in curte)
- formularul care se descarca de pe site-ul ambasadei si o poza decenta a calatorului.
Desi sunt sigura ca nici o persoana nu si-a imaginat altceva, imi fac datoria sa mentionez ca fiecare aplicant pentru viza trebuie sa aiba aceleasi documente. In caz contrar, patiti ca Adrian Mutu, care era in fata noastra, si care a considerat ca daca aduce trei pasapoarte si un bilet de avion pentru el si cei doi prieteni ai sai e suficient. ”No, sir, noo… You must fill application, sir” (insert indian accent).
Cu alte cuvinte, i s-a explicat omului ca trebuie nu doar sa completeze toate documentele, dar daca tot are de gand sa joace fotbal pe bani, sa aduca si o copie a contractului de munca pe care tocmai il semnase cu o echipa din Pune.
Revenind la viza turistica, dupa ce un angajat verifica documentele, urmeaza un (foarte scurt) interviu; in cazul nostru, din patru persoane, doar cei doi masculi reprezentanti au fost chemati sa schimbe cateva politeturi. In mod oficial, asteptarea pentru viza poate dura pana la trei saptamani, dar depinde mai degraba de numarul aplicatiilor. Pasapoartele noastre au fost gata dupa sapte zile si au putut fi ridicate toate de o singura persoana.
De pe site-ul MAE, unde veti fi avertizati ca India este o tara cu risc, cel mai important lucru pe care l-am aflat a fost ca permisul roman de conducere nu este valabil in India. Ca de altfel in multe alte zone din Asia. Si daca ar fi fost valabil, nu stiu cine ar vrea sa se avante in traficul din aceasta tara, unde gasesti la acelasi semafor masini, ricse, motociclete, camile si elefanti.
In ceea ce priveste vaccinurile, nu exista nici unul care sa fie obligatoriu pentru a intra in India, fiecare e liber sa decida pentru el. Eu servisem cu un an inainte la Centrul Medical de Diagnostic si Tratament “Dr. Victor Babes” un cocktail non-alcoolic impotriva difteriei, pertusis si tetanosului, zis pe scurt si Dultavax.
Am aflat cu ocazia asta ca ceva asemanator ni se facea si cand eram mici, insa nu au garantie pe viata, ci trebuie facuta o noua doza la fiecare zece ani. In plus, cu doua analize la sange pentru determinarea anticorpilor am aflat ca nu sunt protejata de hepatite, lucru rezolvat cu trei vaccinuri ”Twinrix” la interval de o luna, 3 si, respectiv, 12 luni si foarte util in Cuba. Astfel, pentru plecarea in India mi-am adaugat o protectie si pentru febra tifoida, endemica in toata Asia. ”Typhim VI” este numele serului care m-a lasat sa mananc linistita sau usor inconstienta de la toate restaurantele, carciumioarele, pietele si tarabele. Si e valabil trei ani. Nepretuit!
Call me extra cautious, dar am zis ca daca tot planuiesc un an intreg si visez la vacanta asta, nu pot sa las niste tantari amarati sa imi strice planurile si sa ma incurce cu o malarie. Pentru asta exista ”Eloquine” (cate o pastila pe saptamana, incepand cu 7 zile inainte de plecare, pe perioada sederii si alte 7 dupa intoarcere) sau ”Doxiciclina”, un antibiotic slab care se ia zilnic in toata perioada. Se recomanda celor care nu pot sau nu vor sa ia ”Eloquine”, acesta fiind un medicament destul de controversat, care poate avea efecte adverse.
In plus, am folosit aproape zilnic un spray de tantari recomandat pentru mutantii din Asia si pe care il gasiti in magazinele Himalaya. Se numeste ”DEET spray care”, isi face treaba si nu miroase foarte rau, insa topeste oja si plasticul de la ochelari. Testat!
Ca exceptie, desi pentru a intra in India nu este nevoie de Certificatul International de Vaccinare, exista unele tari de tranzit unde acesta este obligatoriu. De exemplu, se pare ca in Turcia ar putea sa iti ceara sa te imunizezi in aeroport daca vii dintr-o tara in care poliomelita este endemica, iar tu nu poti face dovada vaccinarii.
In ceea ce priveste bagajul, mi-am dat seama ca oricat as incerca nu am cum sa fiu complet pregatita pentru ceea ce urma sa descopar in India, drept urmare am plecat pentru aproape trei saptamani doar cu un rucsac. Am luat in calcul si faptul ca urma sa avem mai multe zboruri interne si cum nu stiam la ce sa ne asteptam de la o companie low cost care zboara in aceasta tara, un bagaj de mana era ideal. A fost cea mai buna solutie in ceea ce priveste libertatea de miscare, iar in ceea ce priveste Air India sau Indigo, as putea spune ca au servicii chiar mai bune decat unele similare din Europa.
Pregatirile au durat cam zece luni, timp in care ne-am putut face in liniste si traseul si ne-am cumparat din timp biletele de avion atat pentru cursele externe, cat si cele interne. La final, a iesit un traseu de 18 zile in India, cam pe fugă, dar din care nu as fi taiat nimic!
Citeste si:
