Plimbare de duminica – Palatul Brancovenesc de la Potlogi

Complexul Muzeal Palatul Brancovenesc de la Potlogi va fi redat circuitului turistic de duminica, dupa zeci de ani de lucrari si un amplu proces de consolidare. Monumentul istoric a fost reabilitat cu fonduri europene, iar valoarea investitiei depaseste 10 milioane de euro.

Acum, daca nu vreti sa va calcati pe picioare cu presedintele Iohannis la inaugurare, puteti tine minte aceasta destinatie pentru o excursie scurta de weekend, mai ales ca este la doar 45 de kilometri de Bucuresti. Mai exact, monumentul de afla in apropiere de Titu, pe drumul ce lega Cetatea Targovistei si Curtea Domneasca a Bucureştiului.

Asezarea Potlogi este atestata documentar inca din anul 1580, insa abia in 1679, a capatat importanta istorica, atunci cand Constantin Brancoveanu si-a cumparat aici mosia pe care avea sa construiasca mai intai o biserica si apoi palatul sau. Acesta a fost ridicat pe malul unui helesteu in 1698 pentru fiul sau, Constantin, folosind elemente inspirate din arhitectura traditionala imbinata cu stilurile Renasterii si Barocului. Palatul are 32 de metri lungime si 23 de metri latime, iar curtea este inconjurata de ziduri din caramida.

Camerele de la parter erau prevazute pentru angajatii curtii, in timp ce familia domneasca locuia la etaj. Doamna casei avea prima camera din latura de sud-est, iar cea a domnitorului era cea din latura opusa, in colţul nord-estic, aici fiind pictat si un mic portret al lui Constantin Brancoveanu alaturi de Doamna Maria si de fiul lor, Constantin.

In anul 1714, constructia a fost insa distrusa de armata otomana dupa ce s-ar fi presupus ca Brancoveanu a colaborat cu tarul Petru cel Mare al Rusiei. De atunci, Palatul de la Potlogi a ramas o ruina si abia in ultimii 50 de ani s-au gasit fonduri si interes pentru a se reface acest monument. Chiar daca rezultatul final nu este o copie fidela a originalului, pe parcursul lucrarilor, arhitectii au tinut cont de documentele din arhive, dar si de Palatului Mogosoaia, pe care l-au folosit ca exemplu.

Iata cateva imagini din timpul procesului de reabilitare:

Foto: Ziarul Lumina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close