Prin gradina de piatra de la Belogradchik
Putin cam departe de Bucuresti pentru o plimbare de o zi si inca ignorata de ghidurile de calatorie mainstream, fortareata Belogradchik ar putea cu usurinta sa serveasca drept platou de filmare pentru vreun Game of Thrones si in mod clar ar merita sa aiba mai mult de cateva sute de vizitatori intr-un weekend.
Aflasem de ea din intamplare de cativa ani, dar indiferent cum calculam un road trip, era destul de mare distanta pentru un weekend. Cum intr-o vineri am ajuns la Craiova, parca altfel si-a facut loc in planurile noastre.
Pana la urma, traseul a aratat cam asa:
Vineri: Bucuresti – Craiova (232 km, aprox 3.30 ore)
Despre ce surpriza placuta devine orasul acesta am povestit aici mai pe larg
Sambata: Craiova – Vidin (100 km, aprox 1.30 ore)
Drumul este bun, aproape gol (pana te apropii de vama si dai de coada de Tiruri de cativa kilometri) si ba serpuieste printre dealuri terasate cu vii, ba se intinde in fata cat vezi cu ochii de parca esti pe o pista de avion la decolare.
Aici am facut o pauza pentru a vizita fortareata Baba Vida de pe malul Dunarii, singura cetate medievala pastrata integrala din Bulgaria. Cu o istorie lunga in spate, locul este de-a dreptul impresionant, insa nu prea multi turisti se ingramadesc sa il viziteze, asa ca am avut cumva senzatia ca eram intr-un tur privat. Biletul costa 4 leva si se poate vizita pana la ora 18.00.
De la Vidin la Belogradchik mai sunt 53 de kilometri, pe care ii faci in 50-60 de minute din cauza serpentinelor. Cand te apropii insa, ai parte de o imagine de ansamblu asupra orasului strajuit de “gradina de piatra”, dupa cum au fost numite formatiunile ce se intind pe o suprafata de aproximativ 50 de kilometri patrati.
Fortareata dateaza inca din secolul al III-lea, asa ca legendele care o inconjoara se leaga de toate popoarele care au trecut pe aici (a fost chiar aparata de soldati romani in timpul razboiului ruso-turc), iar fiecare formatiune are un nume si o poveste (Calugarul, Madonna, Calaretul, etc).
Pentru a ajunge pe stancile inalte de pana la aproximatix 600 de metri exista scari, unele sapate direct in piatra, altele din metal, iar la intrare puteti sa luati si un ghid care sa va povesteasca despre locuri. Biletul costa 6 leva, iar programul de vizita este de la 9.00 la 18.00 in fiecare zi.
Daca vreti sa ramaneti o noapte la Belogradchik, sunt mai multe hoteluri la care va puteti caza si, in plus, ar mai fi de vazut Pestera Magura sau Observatorul Astronomic.
Noi am continuat drumul pana la Veliko Tarnovo, adica inca vreo 320 de kilometri, aproximativ 4.00 ore, asa ca am ajuns la fix pentru cina. Fata de prima vizita la Veliko, acum vreo cinci ani, mi s-a parut ca locul s-a aglomerat foarte mult, au aparut o multime de restaurante noi, iar la Shtastliveca, unde am mancat noi, romanii ar fi putut usor sa isi ceara autonomia.
Duminica: Veliko Tarnovo – Bucuresti (183 km, aprox 3.00 ore)
Noi am plecat dupa prima cafea, pentru ca afara incepuse deja sa ploua cu simt de raspundere, dar daca voi aveti mai mult noroc si, mai ales, daca sunteti pentru prima data aici, faceti o plimbare pe stradutele intortocheate si abrupte din “Sighisoara bulgareasca” si la Tarevet, Cetatea Tarilor vlaho-bulgari.
