De ce ar trebui sa petreci (macar) o zi la Craiova
In urma cu mai bine de un an, un blogger de travel pe care il urmaream de mai multa vreme a facut un concurs prin care isi indemna cititorii sa voteze orasul pe care el urma sa il viziteze. In “finala” au intrat mai multe orase din Europa, batalia a fost stransa si pana la urma, concluzia a fost ca trebuie sa viziteze… Craiova.
Mi s-a parut asa o mare ironie, ca nu am putut sa nu ma amuz. L-am urmarit insa si in perioada urmatoare si, stiind eu in mare cam ce ar fi urmat sa gaseasca in Craiova, am fost surprinsa sa vad nu s-a aratat incantat doar de complezenta, pentru ca de atunci s-a mai intors de cateva ori.
Asa ca, normal, cand s-a ivit prima ocazie sa fac o vizita (recunosc, nu a fost chiar cautata) m-am agatat de ea. Am inceput de la un capat, de la Parcul Romanescu aflat intr-un amplu proces de renovare si cum aici nu am putut sa intru, am continuat pe Calea Unirii.
Vreo jumatate de ora am mers pe jos pe bulevard, m-am tot minunat de cate case-monument sunt inca in picioare si chiar bine pastrate, iar din cand in cand am mai tras cu ochiul si direct in case, cand nu era nimeni de paza.
La primul popas, in apropiere de Universitatea Craiova, m-am oprit la o bacanie greceasca, desi singurul lucru cu specific local la ea este faptul ca sunt foarte multe in oras. Nu conteaza, am plecat de acolo cu o dulceata de lamai cu gust de vara greceasca pe care cum am ajuns in Bucuresti am turnat-o peste o prajitura turceasca. Nah…
Pe drum m-am lovit si de un magazin pe care scria simplu “Vinul lui Dinescu“. Si de aici am incarcat in rucsac o sticla de roze sec. Acum, nu sunt eu cel mai mare cunoscator de vinuri, asa ca tot ce pot sa spun este ca nu e nici pe aproape la fel de bun cu ce vinuri romanesti am mai cumparat si e sub cel pe care il face bunicul meu la Ramnicu Sarat, in curte. Dar macar ambalajul e frumos.
Cu dulceata, vinul si vreo doua plovere (ca se tot incalzea) in rucsac si camera dupa mine, am ajuns in “Downtown”, asa cum aratau indicatoarele, iar de aici chiar ca au venit surprizele!
Zona pietonala era deja plina de terase si magazine de rochii de mireasa care imi aminteau de Lipscani asa cum l-am cunoscut eu prima data. Chiar daca era abia vineri in jurul pranzului zona era foarte populata, mai ales ca din loc in loc sunt spatii verzi, bancute si piatete. Asa ca m-am invartit mai bine de o ora in zona.
Pe langa locurile frumoase, Craiova pare un oras foarte viu din punct de vedere turistic, iar orasul era impanzit de grupuri de tineri, unii straini, multi participanti la Festivalul Shakespeare care era in desfasurare.
Cat despre obiceiurile culinare locale, am invatat sa nu comand fajita la Craiova pentru ca primesc un soi de shaorma. Iar daca o pensiune are restaurant nu inseamna ca are neaparat si mancare. Sau macar paine.
Si aici si o proba de sunet: