Un patut in care dorm 137 de copii – Cighid

Vacantele reprezinta de multe ori experiente care iti incarca sufletul de bucurie si sunt prilej de fotografii frumoase in destinatii indelung visate, dar calatoriile nu inseamna doar atat. Unele episoade ale istoriei noastre nu pastreaza nimic uman in ele, iar in astfel de situatii simt nevoia sa merg si sa vad locuri precum lagarele de concentrare de la Auschwitz Birkenau sau Memorialul de la Sighet ca o dovada in plus ca astfel de lucruri cumplite au fost cat se poate de reale care nu trebuie sa se repete. 

Din acelasi motiv am simtit nevoia sa merg la Ghiorac, un sat aflat la 60 de kilometri de Oradea, in apropierea granitei cu Ungaria. Aici, la capatul unui drum agricol lung de cativa kilometri, inconjurat de o padurice, se afla castelul contelui maghiat Tisza. In afara de mostenitorii familiei, care s-au luptat pentru a le fi retrocedat si care incearca acum sa il vanda, probabil ca nu ar fi aflat nimeni de el, daca nu s-ar fi infiintat aici “Centru de Recuperare si Reabilitare pentru Persoane cu Handicap – Cighid“. Denumirea este insa doar cea oficiala, pentru ca in primii ani in care a functionat, din 1987 si pana in primavara anului 1990, castelul a fost un lagar de exterminare. Un loc in care erau trimisi pentru a muri copiii nascuti cu probleme grave de sanatate sau doar cu o greutate mai mica decat i-ar fi placut medicului care ii aducea pe lume.

cighid_i_have_a_map (2)

Irecuperabil” era verdictul care ii trimitea la moarte sigura pe acesti copii, la castelul de la Cighid. In primavara anului 1990, cand o echipa de la televiziunea germana Spiegel a ajuns sa filmeze aici, micutii traiau zi si noapte in cateva camere reci si intunecoase. Nu purtau haine, zaceau in fecale si se ingramadeau mai multi intr-un patut. Dimineata, cei 6 angajati care “aveau grija” de cei peste o suta de copii, ii gaseau acoperiti de promoroaca, muscati de sobolanii care ii mancau de vii sau chiar morti.

In acest loc, mortalitatea era cea mai mare din Europa – aproximativ 50%, iar cei mai multi dintre acesti copii rezistau in asemenea conditii doar cativa ani. Pe o placa funerara ridicata in memoria celor 137 de suflete care s-au stins aici au fost scrijelite numele si varstele – 3 ani s-au chinuit cei mai multi dintre copii inainte sa moara si sa scape de chinurile de la castel.

“In 3 paturi erau si 25 de copii. Nu stateau culcati. Stateau in ciump si asa dormeau toata noaptea. Soba nu era, lumina nu era. Sobolanii lucrau si intr-adevar ii mancau de vii. Erau condamnati la moarte la Cighid”, Elena Toth, infirmiera

cighid_i_have_a_map (1)

Angajatii de aici erau sateni din Ghiorac, asa ca toata lumea stia ce se intampla, dar cu toate acestea nimeni nu a dat dovada de un minim de umanitate pentru a salva vietile copiilor. Cu totii au dat vina la momentul respectiv pe lipsurile sistemului, pe ordinele primite “de sus”, dar nici unul nu s-a obosit sa faca macar cat a tinut de el pentru a schimba vietile copiilor. Veneau la serviciu, serveau o fiertura celor care puteau sa manance, care nu, ramaneau nemancati. Plecau acasa si ii lasau sa se descurce singuri cu bolile, cu frigul, cu sobolanii. Cand ii gaseau morti, ii ingropau in curte. Nu conta ca o patura facea diferenta dintre viata si moarte sau ca niste cuvinte schimbate cu ei i-ar fi ajutat sa nu aiba comportamentul unor pui de fiara. Cand au fost descoperiti, copiii mai mari, care reusisera sa supravietuiasca, aratau la fel ca unii de 2-3 ani, nu vorbeau, iar de educatie nu poate fi vorba.

“Multi nu puteau sa vorbeasca, pentru ca nimeni nu le vorbea vreodata; multi nu puteau sa mearga, pentru ca erau tinuti in paturi cu grilaj, din care nu coborasera vreodata”, Thilo Thielke, jurnalist Spiegel TV

Cel care a fost numit apoi directorul acestei institutii a fost si el ingrozit de ceea ce a gasit. Doctorul Pavel Oarcea a sosit in aprilie 1990, iar din acel moment copiii au incetat sa mai moara. A ramas la Cighid timp de 17 ani, a ajutat la recuperarea copiilor, care ajunsesera sa ii spuna tata si datorita lui unii dintre acestia au reusit sa isi cladeasca o viata, fara insa a mai vorbi despre trecut.

In prezent, la Cighid mai sunt aproximativ o suta de copii, jumatate dintre ei fiind dintre cei salvati in 1990. Cei mai multi sufera de boli severe, asa ca au in permanenta nevoie de sprijinul celor peste 50 de angajati ai centrului, localnici care au fost instruiti pentru a lucra cu persoanele cu handicap. Fostii angajati, cei din cauza carora au murit 137 de copii, nu au fost niciodata acuzati, ba chiar unii s-au angajat si in continuare lucreaza in acelasi domeniu, in alte localitati. Curtea castelului e plina de copii si tobogane colorate, iar dovezile celor 137 de crime sunt departe.

Dupa ce te invarti de cateva ori prin Ghiorac si intrebi mai multe persoane, s-ar putea sa ai noroc sa gasesti pe cineva care sa stie ce cauti. “Ah, crucile copilasilor, domnisoara? Vai, dar ce micute sunt“, zice un batran si indica un drum care taie la dreapta inaintea unui pod.

De mai bine de 10 ani, din aprilie 1995, cimitirul celor morti la Cighid este vizavi de cel al satului, inconjurat de un lan de porumb.
Sunt 137 de cruci albe, fara nume si inalte cat un copil.
Sunt tinute strans la un loc de un gard facut din zabrele albe, ruginite, adunate de la mai multe paturi de copii.

Citeste si: De ce ar trebui sa mergi anul acesta la Oradea

Leave a Reply to alexandra m Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close