Bali, prin ochii lui Patru

Pe Ketut l-am întâlnit în prima zi în Ubud, orașul care atrage mii de artiști din toată lumea. Plină de ateliere de sculptură în piatră sau lemn, cu galerii de artă la tot pasul, așezarea a devenit celebră mai degrabă că platou de filmare pentru “Eat, pray, love”.

Departe de aerele de vedetă, zona din jurul Ubudului este cât se poate de naturală și cred că aș putea să mă plimb zile în șir printre terasele de orez și pădurile de palmieri de la baza vulcanilor. În una din zile, am putut să descopăr insula prin ochii unui balinez de vreo 30 de ani, angajat ca șofer. Ketut nu este ghid turistic, nici nu vorbește foarte bine limba engleză, dar ca mai toți locuitorii de pe această insulă, pare a fi născut special pentru a lucra în turism.

Dimineață, când sunt deja 30 de grade, e în fața hotelului, lângă mașină, îmbrăcat cu pantaloni lungi și cămașa neagră cu romburi mici, roșii. La fiecare dintre urechi are prinsă câte o floare albă și zâmbește larg. Reluăm pe scurt traseul convenit, pornim la drum, iar Ketut poate în sfârșit să ne chestioneze în tihnă: cum ne cheamă, de unde suntem, cu ce ne ocupăm, de când am ajuns în Bali, ce am văzut, ce ne-a plăcut, pe unde am mai fost în zonă, cât mai stăm, ce mai vrem să facem, ne place mâncarea, am dormit bine?

Îi răspundem cu lux de amănunte șoferului nostru curios ca un copil. Vrea să știe dacă ne uităm la fotbal, cu ce echipe ținem, ce mașini avem în România și de câte ori îi iese în cale câte un model, ne întreabă dacă există și la noi. El ține cu Madrid și i-ar plăcea un Hummer. Până atunci, conduce mașină companiei, un soi de minivan cu șapte locuri de la Toyota. Pe bord e așezat un mic coșuleț cu flori, bomboane și bani, o ofrandă nelipsită din multe taxiuri.

Balinezii trăiesc după legile karmei, ne explică răbdător Ketut. Ca să îți meargă bine și să îți fie viața frumoasă, trebuie să gândești pozitiv, să faci lucruri bune și să încerci să vezi partea bună din fiecare situație. Doar așa karma ta poate fi curată. În plus, fiecare hindus din Bali depune ofrande cel puțin de două ori pe zi, oriunde vrea și poate – în mașină, pe stradă, în fața magazinului, în casă. Prima este dimineață, pentru ca zeii să îl ajute în ziua care începe, iar a doua seară, drept mulțumire pentru protecția primită. La cât e de simplu, mai că mă bătea gândul să mă dau cu zeii, dar am aflat apoi și că e nevoie de o “taxă de protecție”.

Tot în categoria datoriilor sprituale ale hindușilor din Bali intră și construcția de temple. Fiecare casă are propriul loc de rugăciune, așa că nu e de mirare că în timp ce rătăceam pe străduțe am crezut că întru într-un templu și am ajuns în bucătăria cuiva. În funcție de buzunarul fiecărei familii, lăcașul este mai mare sau mai mic, însă nu trebuie să lipsească. Dacă se întâmplă totuși ca o familie să nu își permită o astfel de construcție, care costă minimum 125.000.000 de rupii indoneziene (aproximativ 8.000 de euro), atunci intervin autoritățile. Mai multe familii nevoiașe sunt puse să facă o chetă, să împrumute bani de la bancă dacă e necesar, apoi primesc o parte din sumă și de la autorități și își fac un templu comun, că să nu rămână oamenii datori la zei.

Ce să zic, nu mi-a mai plăcut când am aflat că și aici, că în mai toate religiile, credința e pe bani, ba chiar în rate cu dobândă. Ba, mai mult, nici într-un loc atât de frumos că Bali nu e bine să mori dacă nu ai ceva bani puși deoparte. Inconvenientul de avea un deces în familie provoacă nu doar suferința, ci și o gaură de vreo 8.000.000 de rupii indoneziene (aproximativ 500 de euro) în buget. Banii sunt necesari pentru a cumpăra cele necesare construirii unui rug pentru incinerarea defunctului. În caz contrar, bunicul/bunica sunt îngropați, urmând ca o dată la trei ani să aibă loc ceremonii de incinerare în masă, în cadrul cărora sunt arse cadavrele tuturor oamenilor ce provin din familii fără dare de mână. Pentru asta e nevoie doar de vreo 4.000.000 de rupii… Toate acestea, în condițiile în care salariul mediu al unui localnic este de aproximativ 1.700.000 de rupii, adica putin peste 150 de euro.

De altfel, acesta este un mare impediment și pentru Ketut când vine vorba de planuri de orice fel. De călătorii nici nu poate fi vorba, în cel mai bun caz ar putea spera să vadă și altă insulă din Indonezia, dar rămâne cu excursiile făcute în Bali împreună cu turiștii străini.

Ca el trăiesc o bună parte dintre cei 4 milioane de oameni de pe insula considerată de mulți un paradis exotic. Ca mulți alții, provine dintr-o familie tradițională balineză și locuiește într-o curte spațioasă cu bucătărie și două-trei dormitoare alături de părinții săi, sora și cei trei frați. El este cel mai mic dintre băieți, așa că, potrivit obiceiurilor locale, a primit numele Ketut, adică Patru.

Articol înscris în concursul Thailanda, Te Iubesc! organizat de KLM România, în colaborare cu Tedoo.ro și T.A.T. Balkans.