Cand mergi pe strada si zambesti, dar nu stii de ce, ai ajuns in Kuala Lumpur

Ce imi amintesc clar e ca dupa ce am ajuns in Kuala Lumpur nu-mi puteam sterge de pe fata un ranjet tamp. Nu e zambetul de “hi hi, sunt in vacanta”, nici grimasa aia de “f…uck that, nu pot sa cred ca am ajuns aici!”.

E molipsitor locul asta unde esti inconjurat numai de fete zambitoare si unde politia calare trece pe langa tine, zambeste calduros si te saluta de parca te vede zilnic in timpul patrulei. Stiu sigur ca imi voi aminti mereu prima zi in Malaysia, cand o ploaie a golit in cateva minute strazile, dar nu inainte ca un pusti de juma’ de metru sa imparta niste pelerine trecatorilor.

Am gasit adapost la un colt de strada, sub un acoperis incapator si cum nu arata de parca se va opri prea curand, ne-am facut comozi pe un trotuar. De langa noi, un barbat care parea ca se intoarce de la un antrenament de fotbal, a ingenunchiat langa geanta si a inceput sa scotoceasca. Pana la urma s-a intors spre noi cu un zambet larg, o sticla de apa si una de suc.

Nici nu a apucat sa se termine prima mea zi in Kuala Lumpur ca am simtit cum mi se desprind toate scamele din karma. Am mers pe jos pe strazile aglomerate si cu multe benzi, unde nici un sofer nu claxoneaza.

Am oprit la fiecare stand din Chinatown unde se vinde mancare cat mai dubioasa si am lasat un vanzator sa imi vanda niste salvari la suprapret pentru ca era simpatic. Am vazut prima data un meci de fotbal cu jucatorii legati la ochi si am invatat repede sa zambesc inapoi trecatorilor.

Bine, nu e totul chiar asa mai mult ca perfect. Eu si prietenul meu booking.com am comis-o grav de tot cu hotelul. E drept, nu chiar ca atunci cand am ajuns in Goa si cazarea abia se construia. Victory Boutique Hotel exista si, asa cum scrie in prezentarea lui, este foarte aproape de centru, are camere duble mici, dar cu pat mare, are o baie in camera si chiar si apa calda. Mai are si o bucata mare de tapet sfasiat chiar deasupra patului, iar de sub el a inflorit in toata splendoarea o frumoasa cultura de mucegai. Ceea ce nu are camera noastra dubla cu baie proprie este o fereastra!

In prima seara, n-am prea avut putere sa protestam. Zborul British Airways a plecat cu intarziere de o ora din Bucuresti, asa ca ne-a rapit placerea de a prinde cursa Londra – Singapore, cu un A380. Din fericire, s-au gasit doua locuri la o cursa in aceeasi seara spre Sydney, care avea escala in Singapore. Asa ca dupa aproape 24 de ore de zboruri, escale si trei avioane, cand am ajuns in dulapul nostru supradimensionat si cu pat dublu, am ridicat din umeri, am aruncat rucsacul din spate si am adormit.

Dupa ce te odihnesti, se spune ca vezi lucrurile mai bine. Asta nu e de folos cand deasupra patului tau e un lan de mucegai. Dupa a doua noapte, mi-a trecut prin cap sa cer la receptie sa ne mute, dar deja am apucat sa ii spunem “camera noastra”…